Democraţie fără democraţie

Corupţia generalizată care defineşte activitatea vechilor partide, dar şi a partidelor satelit lansate periodic de Sistem, este o realitate cunoscută. Totodată, experienţele persoanelor care au încercat să activeze în structurile acestor partide, fără însă a accepta compromisuri, sunt similare: partidele împiedică orice dezvoltare democratică şi resping iniţiativele oneste.

Faptul că aceste organizaţii fie s-au creat ca asocieri în scopuri ilegitime, fie că s-au transformat pe parcurs in grupuri de interese, este o realitate. Faptul că o parte a populaţiei se află într-o stare de complicitate cu aceste structuri corupte, este o realitate dureroasă dar care nu poate fi contestată.

Este totuşi această explicaţie suficientă? Dacă admitem clasa politică drept o oglindă a societăţii (cu toate amendamentele care se pot aduce acestei afirmaţii), realitatea nu validează o astfel de ipoteză: majoritatea cetăţenilor duc o existentă onestă, în limitele legalităţii, însă reprezentarea lor în politic este ca şi inexistentă. În aceste condiții, când înțelegem mecanismele de constrângere internă a membrilor de partid ne-am pus întrebarea cum eliminăm tentațiile, cum apăram principiile si valorile de la care plecăm, cum înaintăm spre o nouă paradigmă politică menită să înlăture posibilele derapaje.

Una dintre ipotezele pe care noi v-o propunem vizează structura organizatorică a partidului şi modul în care aplicarea prevederilor statutare se reflectă în evoluţia raporturilor interne.

Am identificat principalele pericole care determină dezvoltatea unei organizaţii politice viciate:

  1. Absenţa unor “anticorpi” la nivelul organizaţiilor locale – baza a organizaţiei – care să împiedice formarea grupurilor de influenţă, care de regulă se coagulează în jurul unui personaj local influent şi care capturează organizaţia. Modelul organizaţional impus de micul “baron local” se transferă apoi şi în structurile superioare prin delegaţii pe care aceştia îi susţin. Concomitent, marginalizarea independenţilor duce la alterarea caracterului democratic al intregii structuri.
  2. Sarcina statutară de alegere a funcţiilor de conducere la nivel central revine invariabil Congreselor acestor partide. Fiind evenimente cu durată scurtă, cu participarea unui număr redus de membri, dezbaterea şi alegerea în aceste foruri este pur formală. Teoretic, majoritatea statutelor prevăd posibilitatea ca orice membru de partid să poată candida la funcţii de conducere în partid. Practic, nu sunt prevăzute proceduri de publicare şi popularizare a eventualelor candidaturi individuale şi nici proceduri de selecţie internă la care să participe totalitatea membrilor de partid. Acest aspect este un indiciu major de apreciere a gradului de democraţie internă a respectivului partid. În aceste condiţii, practic, constituirea grupurilor de influenţă internă se petrece în mod netransparent iar Congresului îi revine doar sarcina formală de a lua act şi de a legitima grupul de influenţă care preia conducerea organizaţiei.
  3. Puterea excesivă acordată Preşedintelui partidului, atât prin statut cât şi prin poziţia sa de facto, de conducător al grupului de influenţă care preia puterea. Astfel, preşedintele partidului deţine în cele mai multe cazuri puteri discreţionare care anulează în fapt multe dintre atribuţiile organismelor de conducere statutare, deciziile acestora limitându-se la aplicarea hotărârilor de la centru.

În final, chiar dacă presupunem existenţa unui “moment zero” la care ponderea membrilor oneşti sa fie predominantă, perpetuarea acestor tare stucturale (şi a multor altora) va duce inevitabil la propagarea grupurilor de interese ilegitime interesate de putere ca mijloc egoist, şi la anularea caracterului democratic declarat.

Existenţa acestui model organizatoric în cadrul partidelor vechi se explică în special prin preluarea modelului organizatoric al defunctului Partid Comunist al carui urmaş ele sunt, cu păstrarea nealterată a dezideratului controlului total de la centru, prin puterea data Conducătorului. Este totuşi de neînţeles preluarea acestui model de către majoritatea partidelor noi, mugurii democraţiei româneşti, de la care se aşteaptă un nou suflu în societate.

Prin forţa împrejurarilor, formaţiunile politice nou apărute sunt rodul unor iniţiative personale sau a unor grupuri foarte restrânse, şi ele sunt tributare personalităţilor puternice ale acestor oameni care au avut curajul şi puterea de a porni astfel de iniţiative. Însă, perpetuarea tendinţelor autocrate ale acestor inţiatori, dincolo de momentul lansării, devin frâne în dezvoltare şi crează premisele eşecurilor rapide ale acestor organizaţii.

Aceste organizaţii nu pot funcţiona pe tiparul partidelor vechi, în care liantul membrilor îl constituie promisiunea unor foloase materiale consistente si nemeritate, activitatea interna a acestora reducându-se la regrupări menite să poziţioneze persoanele pe diverse trepte de acces la resurse ilicite.

Liantul de bază al unei organizaţii democratice îl reprezintă crearea condiţiilor de participare liberă şi democratică la procesele interne a fiecarui membru, cu drepturi şi obligaţii egale. Organizația are nevoie de dezbateri cu argumente organizate pe toate palierele cu participarea specialiștilor. Membrii au nevoie de instrumente solide care sa îi incurajeze să participle activ în organizație și care să le asigure protecție în fața unor posibile tentative de deturnare a scopului initial.

Perpetuarea modelului “liderului providenţial”, atoateştiutor şi discreţionar, nu face decât să submineze organizaţia din interior şi să îndepărteze oamenii serioși, singurii pe care se poate baza în construcţie. În plus, liderii providenţiali sunt ţinta predilectă a mass-media controlată de Sistem, al cărei mod de operare constă în mod invariabil în indentificarea şi promovarea acestora, urmată de “execuția” lor publică. Astfel, “viaţa publică” a personajelor politice autohtone rareori trece de durata unui ciclu electoral, excepţie făcand persoanele care sunt susţinute în vederea promovarii unor interese pe termene mai lungi. Ori, odată cu linşajul mediatic al liderului providenţial sau doar prin uzura sa “naturală”, întreaga construcţie politică este demolată.

Astfel, în mod paradoxal, deşi se revendică în promotori ai noii democraţii, majoritatea organizaţiilor noi funcţionează pe principii mai autocrate şi mai centralizate decat vechile partide.

Noi, membrii grupului de iniţiativă A.C.A.S.A., (Alternativa Civică Atitudine, Solidaritate, Acțiune) am propus și am realizat un Statut pentru construcţia unei organizaţii democratice, o construcţie solidă, viabilă, care să reziste diverselor provocari ce vor apare în cursul activităţii.

Modul în care am conceput organizaţia creează premisele unei dezvoltări pe termen lung şi introduce o concepţie organizatorică nouă în peisajul politic românesc, în care decizia şi puterea revin organizaţiei, membrilor săi în ansamblu şi nu unor lideri providenţiali de conjunctură. Este o abordare nouă în peisajul politic românesc, adaptată necesităţilor societăţii şi racordată la cerinţele de modernitate ale secolului 21.

Aşteptăm să dialogăm cu voi şi suntem deschişi oricăror sugestii.