“Hai la vot! Hai la vot!”

Hai la vot! Hai la vot!… Ce mai vor şi ăstia de la noi? De atâţia ani tot votez şi nu s-a schimbat nimic. Toţi ne fură! Pe stradă numai mizerie şi gropi. În spitale nu sunt medicamente, medicii sunt puţini şi nepricepuţi, ieşi mai bolnav decât ai intrat. Întreprinderile au fost inchise, oamenii trimişi in şomaj. Străzile şi autobuzele sunt ale Primariei, spitalele ale Statului, întreprinderile ale Guvernului, noi nu putem schimba nimic!

Cam asta auzim în jurul nostru, zi de zi.

Total greşit!

Prin definiţie, Statul este  instrument principal de organizare politică și administrativă a cetatenilor prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social. Din Constituţie ştim că “Proprietatea este publică sau privată” iar “Bogăţiile de interes public … fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.  “Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice, iar “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Deci, dincolo de proprietatea privată începe proprietatea publică, comună, a noastră a tuturor. Instituţiile sunt doar mijloacele prin care noi ar trebui sa ne administrăm această proprietate.

Ce-am făcut noi cu această proprietate publică până acum? Păi am dat-o in administarea unor “băieţi destepţi”, care din 4 in patru ani vin şi ne povestesc cât de bine au administrat-o şi ne cer să-i lasăm şi pe mai departe. În indolenţa noastră, nu ştim nici măcar în ce constă această proprietate. Nimeni nu ne-a zis, dar nici noi nu am întrebat. Ştim ca e cam tot ce nu e privat: adică munţi, păduri, resurse ale subsolului, mulţi bani…. Nu le cerem sa ne spună nici ce profit au obtinuţ în numele nostru, nici dacă ne-au mărit proprietatea sau au risipit din ea. De fapt nu prea ştim nimic.

Odata la 4 ani, vin să înnoiasca contractul de administrare. Noi suntem de regulă plictisiţi sau ocupaţi şi nu prea le dăm atenţie. Ne uităm dacă sunt bine imbrăcaţi, dacă vorbesc frumos, dacă spun glume bune. Dacă ne satisfac, îi votăm mai departe. Pentru acei dintre noi mai nevoiaşi sau materialişti, au grijă ca din banii luaţi prin vânzarea proprietăţilor noastre, să pună deoparte ceva marunţiş ca să ne dea spagă, ca să-i mai lasăm o tură. Şi ne bucurăm foarte mult de cadoul primit.

Acum 26 de ani, cam tot ce exista în ţara noastră era bun public. S-a dat ceva prin restituire proprietarilor de drept, s-a mai pierdut prin crize economice, dar acum dacă ne uităm in jur, nu mai vedem mai nimic: industrie distrusă, pământuri instrăinate, ţară depopulată, şcoli fară dascăli, spitale pline de boli dar fară medici, după 26 de ani suntem tot acolo- cel mai sărac popor din Europa. Doar administratorilor bunurilor noastre le merge foarte bine: multe case, maşini, afaceri în offshore, vacanţe de lux, multe conturi cu mulţi bani.

Noi am închis ochii şi ne-am văzut de ale noastre. Nu ne-am prea supărat dacă ne-au furat ei.    I-am tolerat în continuare, doar să ne lase în pace să ne ducem viaţa mai departe, aşa cum ne-am obişnuit. Dar iată ca nu le-a mai ajuns nici asta. După ce au jefuit cam tot ce le lăsasem noi în administrare, acum au trecut şi acea limită a îngăduintei noastre. Fură din medicamentele bătrânilor noştri, ne infecteaza şi ne ucid în spitale, ne fură din pensiile părinţilor, ne alungă copiii din ţară. Totuşi, cât de indulgenţi şi indolenţi putem fi?

Suntem fiecare dintre noi grijulii cu bunurile noastre private.

Ce face un proprietar atunci cand administratorul proprietaţii sale îl minte, îl fura, îi risipeste proprietatea? În mod normal îl concediază, cheamă poliţia, îşi recuperează bunurile şi îl trimite pe infractor în fata justiei. Iar în cazul noastru e vorba de mulţi, muuulţi bani! Apoi îşi suflecă mânecile şi se apucă să-şi gestioneze singur averea. Aşa e cel mai sănătos. Dacă am putea primi fiecare câte 10 mp de parc sau câte o sală de clasă de care să ne ocupăm, ar fi simplu, am şti ce avem de facut. Dar cum să facem să ne ocupăm de administrarea acestei proprietăţi comune? În lumea modernă această administrare se numeste democraţie participativă. Primul pas este să ne cunoaştem, să invăţăm lucrul în echipa, să căpătăm încredere reciprocă. Apoi să începem să ne organizam, să ne informăm, să construim proiecte pentru comunitate. Apoi să înlaturăm administratorii hoţi şi păguboşi şi să ne recuperăm proprietăţile. Apoi să ne construim lumea noastră dupa proiectele şi dorinţele noastre.

Nu mai avem timp de pierdut!